Finala:
Camerun a mai câștigat Cupa Africii pe Națiuni în 1984, 1988, 2000 și 2002. Pentru Vincent Aboubakar a fost primul gol marcat la ediția din acest an!
Meciul pentru locul 3:
Semifinale:
Sferturi de finală:
Cupa Africii pe Națiuni este cea mai importantă competiție din Africa. Prima ediție a avut loc în 1957, în Sudan, astfel că anul acesta, turneul final împlinește vârsta de 60 de ani. La prima ediție au participat numai trei echipe: Egipt, Sudan și Etiopia. Africa de Sud trebuia și ea să participe, dar a fost exclusă deoarece dorea să folosească numai jucători de culoare albă. În 1959, la a doua ediție, s-au întâlnit aceleași reprezentative, iar Egiptul a triumfat din nou. A treia ediție a avut loc în 1962, iar de această dată s-au aliniat la start șapte naționale (Tunisia, Nigeria, Ghana, Kenya, Uganda, Etiopia și Egipt). Turneul a continuat să crească de-a lungul timpului, astfel că în prezent, 16 echipe iau parte la această sărbătoare a fotbalului african.
Cupa se organizează din doi în doi ani, iar din 2013 se desfășoară în ani impari, pentru a nu se ține în acealși an cu un Campionat Mondial. Cea mai titrată echipă este naționala Egiptului, care a cucerit de șapte ori Cupa Africii pe Națiuni (1957, 1959, 1986, 1998, 2006, 2008, 2010), în opt finale disputate. Etiopia le-a suflat „faraonilor” trofeul, în 1962. Coasta de Fildeș este deținătoarea trofeului, după ce în 2015 s-a impus dramatic în fața Ghanei, scor 9-8 în urma loviturilor de departajare.
Ediția din acest an se va desfășura în Gabon, iar fiecare grupă va avea un stadion care să-i gazduiască partidele. În ultima etapă, o partidă se desfășoară pe un alt stadion deoarece ambele meciuri din grupă vor începe la aceeași oră, și ar fi imposibil ca un stadion să găzduiască două confruntări în același timp.
Coasta de Fildeș are cea mai bună cotă pentru câștigarea turneului (4.50), fiind urmată de Senegal (6) și Algeria (7), pe un podium al caselor de pariuri.
Cupa Africii pe Națiuni este o competiție de urmărit și datorită numărului mare de vedete ce vor fi pe teren. Aubameyang, Sadio Mane, Eric Bailly, Riyad Mahrez, Franck Kassie sau Medhi Benatia, sunt doar câțiva jucători de top care vor juca pentru națiunile lor.
Partidele din grupa A vor avea loc pe Stade de l’Amitie din Libreville, capitala Gabonului.
Etapa 1:
Etapa 2:
Etapa 3:
Este pentru a treia oară în istorie când naționala care găzduiește turneul, nu trece de faza grupelor! „Performanța” a mai fost reușită de Etiopia (1976) și Tunisia (1994).
Grupa B va fi găzduită de arena Stade de Franceville, din Franceville.
Pe Stade d’Oyem din Oyem vor juca echipele din grupa C.
Meciurile din grupa D se desfășoară pe Stade de Port-Gentil, din Port-Gentil. Destul de simpliste numele stadioanelor gaboneze.
Finala va avea loc pe 5 februarie și se va disputa pe arena Stade de l’Amitie, la ora 20:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER